Fotografiile care îți arată absurdul vieții în Republica Moldova 

Pentru mulți, Instagram este rețeaua socială pentru poze cu mâncare, cafea și picioare. Toate acestea trecute prin filtre urâte, ca să anuleze urâțenia și mai mare a pozelor. Și printre atâtea cadre optimiste și occidentale au apărut „banalitățile” vieții din Africa, România și Republica Moldova. Toate acestea sunt reunite în proiectele Everyday. 

Ciprian Hord și Mugur Vărzariu contribuie cu imagini pentru contul dedicat României. Dar cum am tot auzit în ultimii 20 de ani că Moldova este sora de peste Prut a României, am căutat un fotojurnalist care să susțină un astfel de cont și acolo. 

 L-am găsit pe Ramin Mazur, un nume care nu știam de ce îmi sună cunoscut. Auzisem de el prima dată în 2014, când am citit un comunicat de presă despre finaliștii la premiile World Photography. El a reușit printre internaționali cu o imagine din Ucraina, din timpul protestelor de pe Euromaidan. Nu am discutat însă despre asta, ci despre ce înseamnă să faci poze și (să încerci) să trăiești din asta în Moldova. Ușor se pare că nu e.

VICE: Cum e să fii fotograf în Moldova? Cum câștigi bani? 

Ramin Mazur: Nicicum. Poate e de zis că este tare mișto să activezi în loc nedescoperit, adică Moldova, dar unii zic ca e rău, că nimeni nu plătește bani buni pentru asta. Și, oarecum, normal că nu plătește, dacă industrie ca atare nu există. De jurnalism fotografic și fotografie documentară nici nu vorbesc. Ai vrut să faci carieră cu fotojurnalismul în Moldova, dar spui că te-ai lovit de proasta înțelegere a domeniului. Cum a fost perioada aceea?
După facultate am ajuns din întâmplare în redacția unui ziar care avea ca scop interesul electoral. Dar proasta înțelegere, în primul rând, a fost că n-am avut un schimb de experiență. N-am avut ce învăța. Când am început să aduc la redacție (deja la un alt ziar) material cât de cât bun, interesul față de ziaristică s-a stins ca cerul senin de vară. Am ales astfel un mod în care încercam să prind alte momente ale vieții. Ceva mai contextual și ascuns de ochiul publicului. 

Ai ajuns să încerci fotojurnalismul pe cont propriu și ai înscris pozele în competiții internaționale. Sunt fascinați străinii de țara ta, de cazurile de acolo? 

Habar n-am. Nu știu dacă poate să fie fascinant să vezi oameni care suferă de o maladie dureroasă sau de oamenii care trăiesc pe malul stâng a Nistrului (Transnistria), indignați și condamnați la clișeele sovietice. Dacă asta e fascinant, treaba lor. Dar eu nu văd în asta nimic mai mult decât realitatea. Despre chestiile acestea care ar putea fi fascinante încep să am proiecte dedicate și poate peste câțiva ani o să le prezint public.

Cum e Moldova pentru un om care n-a vizitat-o niciodată? 

Un astfel de om ar trebui se știe că Moldova nu e așa cum el vede. Tot ce el vede e, într-un sens, „dictatura” mea și nimic mai mult. Moldova nici nu poate fi adevărată pentru un străin, chiar dacă el se află aici, chiar dacă a trăit un timp. Înțelegerea începe atunci când începe viața de zi de zi și când nimeni nu te percepe ca pe un străin. Atunci, începi să vezi mai rar zâmbete. Străinii sunt încântați de altă Moldova decât noi cetățenii. Oare nu e tot așa și în România?

Cum a început proiectul @everydaymoldova pe Instagram? 

Am pornit întâmplător. Voiam de mult timp să public imagini cu tot absurdul moldovenesc alături și de poze care să surprindă și altceva. Dar nu prea am vrut să le fac pe toate în așa mod. Le publicam la început numai pe profilul meu de Instagram, dar când am aflat de Everyday Projects am decis sa lansez și eu unul.

Ai ajuns vedetă cu acest cont? 

Slava Domnului că nu! Nici vedetă, nici nu mă recunoaște lumea pe stradă și nici nu vor autograf. Eu păstrez un low profile și despre mine nu prea știe lume. În așa numita industrie foto poate mai e mai cunoscut numele meu, dar așa, în viața de zi cu zi, mă cunosc la față doar o mână de oameni.  

În 2014, ai ajuns pe lista scurtă a unei competiții foto internaționale cu pozele realizate la Euromaidan. Sunt românii și moldovenii așa de bătăioși, cât să facă revoluții ca cele din Ucraina? 

Românii din România poate. Românii din Moldova sau cetățenii de alte etnii nu cred. Deși a fost o încercare anul acesta să luăm cu „asalt” țara înapoi, a fost o oportunitate pierdută. Practic, nu știu, poate încă nu s-a terminat totul. Mai vedem, să ajungem la primăvară. Vin anticipate… și vinul se termină.

Înainte de fotojurnalism, cum ai început să fotografiezi? 

Întâmplător, m-a sunat o cunoștință și a zis că la ziarul unde ea tocmai s-a angajat au nevoie de fotoreporter. Eram în ultimul an de studii la Facultatea de Jurnalism și nu îmi prea plăcea să scriu despre politică. Am zis why not, mi-au dat camera și mi-au spus: du-te, măi băiete, și fă-ne reportaje geniale. Așa am și făcut, numai că mai mult aduceam reportaje de căcat. Editorul era la început într-o așa funcție și nu prea știa ce să ceară de la mine. La fel, nici eu nu prea înțelegeam ce dorește ea de la mine. În acest ritm am lucrat mai puțin de un an, după ce am aflat că acel ziar a fost un mic proiect electoral al unui mare oligarh. Atunci, am început să mă îndoiesc de această meserie, de ce naiba am ales să fiu fotograf și, fiind șomer, am avut destul de mult timp ca să evaluez ce am făcut și ce să fac mai departe.